Primele zile

    Prima data cand am tinut-o in brate pe Iulia a fost la ora 3 dupa-amiaza. Cand am fost sa o vad, doctora mi-a spus ca sunt ceva probleme cu ea: nu putea sa respire foarte bine. Explicatia lor era ca inghitise prea mult lichid amniotic. Asadar era pusa intr-o cutiutza cu oxigen. Am luat-o in brate, era mica-mica… nici nu stiam cum sa o tin. M-a ajutat o asistenta, apoi am incercat sa o alaptez, insa nu am reusit, avea guritza prea mica.

    Mi-au spus ca daca nu i se imbunatateste starea, o vor duce la reanimare.

La ora 6 cand m-am intors la ea, nu mai era acolo, o dusesera deja la reanimare. Era acolo intr-o cutiutza cu oxigen, cu o perfuzie la o mana, cu o ventuza pe piept pentru monitorizarea temperaturii si cu un clestisor la un picior ca sa ii urmareasca pulsul.

    Vreo 2 zile nu am mai putut-o lua in brate, doar o mangaiam usor pe piciorus.

Intre timp, Mircea o batea la cap pe doctorita cum ca noi doi avem grupe de sange diferite si ca trebuie sa ii ia si Iuliei sange pentru determinarea grupei ca o sa faca icter. La inceput doctorita a refuzat, apoi cand a vazut ca Mircea insista si fiind vorba de un copil care sta la reanimare si i se poate agrava situatia oricand, a acceptat. Rezultatul: Iulia are grupa B3 si curand dupa accea a si inceput sa se vada ca face icter. A pus-o imediat la “plaja”. S-a dovedit intemeiata grija lui Mircea pentru ca a fost nevoie de multe sedinte de “plaja”. Chiar si inainte de a mi-o da acasa i-au mai facut o sedinta…

Pana l-a urma mi-a convenit ca Iulia este la reanimare, era singurica acolo, nu mai erau si alti copii, nu era deloc vanzoleala in salonul ei. Acolo erau adusi doar copiii proaspat nascuti. Intr-una din zile cand am fost la ea, am luat-o in brate si aud langa mine un planset puternic, atat de puternic incat m-a speriat.     Era un baietel proaspat nascut care avea 5.3 kg. Era urias, am pus-o pe Iulia langa el si era dublu…

    Am incercat sa o alaptez la san, o tineam mereu 2-3 minute, insa ea nu putea sa suga ca avea gurita mica. In plus canalele mele nu erau desfundate mai deloc. Dupa ce o chinuiam asa ii dadeam sa bea din biberon.

    Ne-au dat drumul acasa la 7 zile dupa nastere. Abia atunci incepuse si ea sa ia in greutate.

    Cu o zi inainte de a ne da drumul acasa, a venit un asistent sa ne ia datele si sa scrie in acte cum se va chema copilul. Bine ca m-am uitat bine pe ce scria el acolo ca in loc de IULIA scrisese IULIAN.

    Apoi am ajuns acasa… Intre timp, Mircea zugravise dormitorul, facuse curatenie, pusese dulapurile, covorul, montase patutzul Iuliei… A facut foarte frumos.

    Era altfel senzatia sa o tin in brate pe Iulia. La spital fusese infasata, acasa era imbracata in hainute, putea sa se miste ea cum vroia, era mult mai mobila si mult mai greu de manevrat. Bineinteles ca ne-am obisnuit si cu asta.

    Incet incet, a inceput sa suga la piept, o tineam cateva minute la san apoi ii dadeam din biberon, pana am observat ca din biberon nu mai suge deloc, se satura deja cu ce lua de la piept.

    Am inceput sa ii facem baie dupa ce i-a cazut buricul. Ii faceam baie o data la 2 zile… daca avea copilul plete…

    M-am obisnuit cu ritmul ei, noaptea ma trezea o singura data pentru mancare. Era chiar bine.

Nasterea

    Joi, 2 noiembrie 2006 - Se incheiasera exact 8 luni de sarcina. Incepusem sa ma gandesc ce trebuie sa iau la mine pentru cand voi naste. Marti mergeam la Bucuresti la control si ne cam hotarasem sa raman acolo, sa fie totul bine in cazul in care ma apuca… Imi tot ziceam: “Maine incep sa-mi fac bagajul”. In timpul cat stateam eu la Bucuresti, Mircea trebuia sa zugraveasca camera in care va sta Iulia.

    M-am apucat sa curatz niste hanorace care se umplusera de scame cand le-am splalat. Am zis ca daca nu le curat acum nu mai am cand ca o sa vina copilul (si asa a fost, chiar nu mai aveam cand :o) ). Cand aproape terminasem, incepuse sa ma doara spatele. Am zis ca o sa-mi treaca… Mircea m-a certat cand a auzit ce facusem eu toata ziua.

    Noaptea pe la 2 jumate simt ca trebuie sa merg la toaleta ca fac pipi. Ma misc cu greu, cand ajung la toaleta imi dau seama ca lasasem o dara uda in urma mea… chilotii erau fleasca… Schimb chilotii, sterg dara si ma bag la loc in pat. Incep sa am frisoane, tremuram si nu puteam sa imi controlez tremuratul acela… Iar imi vine sa merg la toaleta. Il trezesc pe Mircea si il rog sa ma ajute sa ma dau jos din pat… simteam ca nu ma pot ridica de acolo… Mircea adormit ma ajuta… stiu ca a bombanit el ceva dar nu mai retin ce… Ajung la toaleta si Mircea ma intreaba daca am facut pe mine ca e ud pe jos… Chilotii mei erau iar fleasca… Ii povestesc ce mi se intampla… Iar ma schimb, iar ma bag in pat, iar am frisoane. Il intreb pe Mircea cat e ceasul, apoi la urmatoarea serie de frisoane iar il intreb. Se repetau la 5 minute… Mircea o suna pe mama lui (noaptea la 3) si dansa spune ca e cazul sa mergem la spital. Pe mine ma apuca frica, Mircea era senin, facea glume, se apucase sa bage tot felul de lucruri intr-o plasa… Dupa ce termina ma intreaba: “Gata? Te-ai imbracat?” Ma dezmeticesc si eu, ma imbrac si plecam.

    Ajungem la spital la ora 4. Acolo toata lumea era adormita… Se dezmeticesc si ei, vine doctorul de garda, ma controleaza, aveam deja dilatare de 3 centimetri. Il sun pe dr. Grigore (bineinteles ca dormea), ma anunta ca vine la spital. Intre timp sunt dusa in sala de nasteri, asistenta asculta bataile inimii copilului, totul pare in ordine. La 5 vine doctorul, ma controleaza si imi spune ca deja am dilatare de 6 cm. Ma palpeaza pe burta si zice ca are in jur de 2.5 kg. Hotaram impreuna sa incerc sa nasc normal. Atunci imi spune: “Angi, in maxim 3 ore suntem gata!”

    Contractiile incepusera sa fie la interval de 3 minute, durerile foarte puternice… incepusem sa regret ca nu am cerut cezariana… Doctorul ii spune asistentei sa ii dea si lui Mircea un halat ca sa poata asista la nastere. Cand a auzit, Mircea a sarit repede: “Nu-mi dati ca nu vreau sa vad nimic”.

    Pe la ora 7 imi zice doctorul sa ma urc pe masa… Si impinge, si impinge… apoi imi zice sa nu mai imping… ii face un semn asistentei si se lasa asistenta pe burta mea… atunci simt ca deja a iesit copilul… il scoate doctorul cu grija… ii vad doar funduletzul… “Este fetitza” spune doctorul… O pune pe masa si nu stiu ce incepe sa ii faca… Atunci ma uit si eu peste burta si spun uimita: “Vad dincolo!” – era marea mea obsesie din timpul sarcinii ca nu mai reusesc sa vad dincolo de burta :o).

    Cand o duce pe Iulia la cantar, trece cu ea prin fatza mea si spune “Uite, asta e”… o vad in fuga, imi pare uratzica, cu nasul usor stramb, turtit, parul negru si ud…

    Iulia s-a nascut pe 3 noiembrie 2006, ora 7.30 dimineata si avea 2.7 kg.

A avut cordonul ombilical infasurat o data in jurul gatului si de aceea a primit Apgar 9.

Doctorul incepe apoi sa ma curete pe mine, sa ma coase… A fost o jumatate de ora cumplita. Se sensibilizase atat de tare locul acela incat era suficient doar sa ma atinga ca saream de doi metri. La ora 8 m-a dat jos de pe masa si am putut in sfarsit sa ma odihnesc.

Mircea a vazut-o pe Iulia cand au dus-o de la sala de nasteri la salonul copiilor. A intrat in sala de nasteri si a venit la mine cu ochii in lacrimi. Era mut, nu mai putea sa scoata un cuvant, atat de emotionat era.

Sarcina

    Am inceput sa ne gandim la un copil atunci cand au hotarat si prietenii nostri ca e vremea sa aiba copii. Am zis ca ar fi frumos sa avem toti copii de-o seama. Prima care ne-a anuntat ca va avea un copil a fost Adriana. A dat anuntul chiar in ziua de Revelion 2005. La aproape 2 luni a dat anuntul si Alina. Dupa o luna mi-au aparut si mie doua liniute. Parca nu-mi venea sa cred ca am reusit din prima incercare. Ma asteptam sa fie nevoie de mai multe luni de incercari :o).

    Eram bucuroasa ca vom avea cu totii copiii de aceeasi varsta. Apoi la 6 saptamani am plecat la Bucuresti la control. Ecograf… nu se auzeau bataile copilului. Urmeaza analize de B-hcg. Analizele aratau ca sarcina evolueaza, ecograful zicea ca nu. Dupa cateva saptamani de sperante, ne-am resemnat, sarcina se oprise din evolutie si trebuia scoasa :o(.

    A urmat o perioada de cateva luni de incercari esuate. Aproape ne pierdusem rabdarea si ne hotarasem sa mergem iar la Bucuresti (intre timp tineam legatura la telefon cu doctora de la Bucuresti).

    Pe 25 martie 2006 Mircea a plecat cu Gogu la Salatrucu. Mie imi intarziase menstruatia cu o zi si vroiam sa-mi fac testul. Mircea mi-a zis sa am rabdare pana seara cand se intoarce el, dar n-am mai putut. Am facut testul si a avut doua liniute. Am ramas fara cuvinte, imi era teama ca poate n-am vazut bine, ma mai uitam o data… nu era nici un dubiu… sunt gravida. Il sun pe Mircea si ii spun… era si el foarte bucuros…

    La serviciu nu i-am spus decat lui Marius (seful). Ii spun si doctoritei de la Bucuresti si stabilim deja o intalnire. La doua luni de sarcina (vineri, 7 aprilie), am inceput sa sangerez. Eram la serviciu, aveam treaba multa si nu avusesem timp toata ziua sa merg la toaleta. Incepuse sa ma doara spatele insa pusesem asta pe seama faptului ca am stat mult pe scaun. Cand mi-am dat seama ce se intampla, l-am chemat pe Mircea sa ma ia, m-a dus acasa si am inceput sa ne intrebam ce trebuie sa facem in cazul asta. Am dat telefoane la toate spitalele sa aflam ce medici sunt de garda si am mers la Spitalul 2, la dr. Grigore. La inceput nu m-a crezut ca sunt gravida. Mi-a facut ecograf, cu un ecograf din ala antic si de demult, nu se vedea nimic… am mai baut apa, am mai stat o jumatate de ora, apoi in sfarsit s-a vazut ceva… Mi-a dat un tratament cu pastile si m-a chemat luni din nou la control.

    Luni, la control, nu eram bine, asa ca m-a oprit la spital… perfuzii… De atunci si pana la opt luni de sarcina am mai stat de doua ori in spital ca nu eram OK. La serviciu nu am mai fost decat in vizita. Nu aveam voie sa ma plimb prea mult, nu aveam voie sa urc scarile decat o data pe zi, trebuia sa stau cat mai mult in pat… Eu i-am tot spus doctorului ca vreau sa nasc normal, doctorul imi spunea ca la varsta mea (34 ani) este mai bine sa fac cezariana. Mircea ma batea si el la cap ca mai bine fac cezariana.

    Am aflat ca va fi fetitza… Am facut o lista cu toate numele de fetitze… Am hotarat: o va chema IULIA.